cuvinte împrăștiate ca o sare peste guri
nici o sete nu ne înscrie tânjirea
peste palimpsestul chipului
nici un contur al vocii zvâcnit
în crusta buzelor
rămân zidită în mine
mă adaug lucrurilor
încă un cuvânt lângă altele
timpul ne taie în felii subțiri
doar firimiturile le presărăm
peste goluri la sfărșit
atunci când recădem înăuntru
când nu mai avem cu ce să ne acoperim adâncul
când tânjim cel mai mult să îl umplem
doar îl străbatem cu o cădere de fulg