Prin tainice caverne ce nu văd azi lumină
Prelins pe mururi albe, un dor fără de vină
Re′nvie azi tăcerea unui uman sfârÈ™it,
Prea turmentat de gânduri, pribeag și pesimist.

Departe de minciună, fără de ploi, ninsoare,
Ca două ape tulburi ce se-ntâlnesc în mare
Sunt dorul și dorința de a ajunge-acasă
Și mama mea cea blândă să o cuprind în brață.

Dar sunt paralizată plângând astăzi în taină
Când frigul viscolește și rănile sub haină,
Când nu aud colinde, doar bezna ca o boare
Ce-și toarce plumbul său aici, peste hotare.

Voi îndura pedeapsa ce naște îndârjită
Printre confuzii oarbe perena mea dorință:
De-a mă întoarce poate cu mâinile murdare
Dar despuiată veșnic de dorul ce mă doare.

Printre exil de doruri, finalități nătânge
Mă voi întoarce iarăși , voi înceta a plânge
Locul natal ce-așteaptă să îmi întindă mâna
Să fim din nou alături, să fim din nou tot una.