închid ochii desfac mâinile mă rotesc sunt o roză a vânturilor care răsfiră infinite drumuri
fiecare pas înainte mă depărtează de tine
& atunci aștept în mine tot universul
ca un comatos care-și primește viața prin fire de la mașinile de produs viață
ce senzație ciudată poți să ai când te uiți la o electrocardiogramă
un fel de portativ mut al sentimentelor tale o citești ca pe o scrisoare care te anunță că cineva a murit în tine o faci cocoloș o arunci
bei câteva pahare poți să o iei de la capăt cu așteptarea nu-ți trebuie busolă să știi de unde vine nu-ți trebuie compas să îți măsori zilele
nu ai nevoie de niciun instrument ca să calculezi corect din câtă piele poți confecționa un om îndrăgostit oricum vei greși în minus
dar nu e nicio problemă niciunul nu s-a plâns a așteptat ca pielea să crească pe măsura palmelor iubitei
așteptarea e ca iubirea poți să greșești vei fi iertat dacă nu aștepți unde trebuie pe cine trebuie
uneori ochii se rotesc ca niște roți de camion se scurg în depărtări tușesc sec ca un motor diesel
încărcătura ta e o apă în care curenții se întorc întotdeauna în același loc
uneori mai reci alteori mai calzi nu trebuie să îți faci griji dacă unele lucruri pleacă din tine
& nu se mai întorc niciodată
gândește-te că undeva au găsit un port în care se odihnesc te așteaptă să vii
dacă nu poți trimite pe altcineva unii așteaptă mai puțin de la oameni
o scrisoare lipită cu salivă poate fi un sărut destul de convingător
o floare presată într-o carte cu file galben-amar
o bucată de măduvă pe care să o sugă când li se tocesc dinții
toate acestea își au rostul lor cum șanțurile pe marginea șoselelor strigând ploaia
& dacă nu-ți apar pe piele ca o mâncărime
te poți muta spre axul drumului cineva te va duce mai departe nu ai de ce să regreți camioanele sunt frumoase
drumurile sunt la fel de frumoase așteptările sunt extraordinare fiindcă așteptările se termină cumva neașteptat
poate fi o surpriză dintr-aceea cât inima universului tăiată cu un briceag pe un arbore uriaș crescut fix în mijlocul șoselei
te sui în el ca pe un catarg îi culegi fructele
inimile coapte ale celor în care și-a înfipt rădăcinile
te hrănești cu ele știi că orice greșeală e permisă în viață
atât timp cât nu trebuie să te supui vieții
din vârful copacului poți să strigi cât te țin plămânii
păăăămââânnnt!
curând după aceea va veni vremea în care le vei cuprinde pe toate în brațe