agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-24 | |
I. IZVORUL
Pasăre ucisă cu săgeți de vină Vino mai aproape să primești lumină, Lasă libertatea muzicii știute, Nimeni nu te uită, vor să te-ajute. Azi, din întâmplare, căci putea fi ieri, Tu vei fi pălmașul nobilei dureri, Menghina ce-ți strânge zâmbetul crăpat Va sări în slavă pe la scăpătat. Duhul se ridică din străvechi fântâni Ocrotit de raiul dintre două mâini, Tunetul desparte binecuvântări Adăpate-n visul veșnicei mirări. Calda răsuflare vine să adune Rugăciuni și patimi peste vin cu pâine, Ridicate- n slavă dintre foi de carte Pentru umilința celui de departe. Azi începe timpul, dați-vă din cale, Spumegând cu poftă lunecă la vale, Între maluri zmulse până la răgaz, Ape fără nume și fără zăgaz. II. DARUL Izvor rodit din cuminte împreunare, Azi vei căpăta un căuș de îndurare, Vei trece prin oglinda închipuind trei rosturi Păstrată cu durere, cu lacrimi și cu posturi. Te duc să te îmbrace în veșmânt potrivit Din gratii de slovă fierbinte clădit, Grădina e mare și flori – tot mai multe Nu-i timp să le vadă și nici să le-asculte. Coloane de templu închise-ntr-o mână Aruncă lumină de soartă mai bună, E prețul același, nici mic, nici prea mare, Jucat într-o horă ce-a vrut lepădare. Te scalzi în lumină cernută prin soare, Te dau, te consacră din cap în picioare, Trei degete strânse pictează cărarea Păcatului aspru ce vrea îndurarea. Cu lemnul ce carne și suflet adapă Te leagă rob veșnic robiei de apă, Rămâne de-a pururi înscrisă osânda Iubirii, ce trudnic aduce izbânda. Tu nu știi și vei afla niciodată De ce ți-e cărarea nainte călcată, De ce se arată o singură lege Și nimeni nu poate, nu vrea s-o dezlege. Lumina-i preablândă, din neguri primită, O alta nu au, chiar de-ar vrea să-ți trimită, Rodit și crescut prin sămânță și tină, E vremea să vii, ai un loc în Grădină. III. EVADAREA E plină ființa, iar nara rotundă Tresare și saltă – n ograda flămândă, În hăuri de suflet pătrunde privirea, Te trage spre nouri și-i vrei strălucirea. Prin zbaterea tandră cu-aripa legată Nu știi și nu vrei, însă vrei totodată, Pornești îndărăt dar te trage-nainte La taina ferită cu aspre cuvinte. Cinci fulgere scapără vâna parșivă Ascunsă de zâmbet și hohote stivă, Spirale, încet, se deșiră pe ață Când crinii își moaie petala-n dulceață. În jocul pe poante cu legi neștiute Înalță un zmeu către ceruri tăcute Copii ce acum învață înotul Pe valul înalt care mistuie totul. Azi lanțuri și gratii ne sunt contestate Și legile toate-s acum inversate, Naivele predici sunt rupte fâșii Și meri profanați din nevoia de-a ști. Despică-te cântec nemurmurat vreodată Să guști și să mistui durerea căutată, Căci susurul pietrei și humei cioplite Marchează cascada cu vini rostuite. Petale de brumă îți mângâie poala, E frig în deșert și-i ucisă scrobeala, Fiori măsurați cu blamata măsură Ard meri răstigniți cu bucăți de Scriptură. IV. MARELE VALS Ne contopim prin salve de petale Îngenunchiați, perechi, sub scara mută Neîndurați călăi de catedrale Gonite spre cărarea neștiută. Suntem cuprinși de zâmbete alb-negre Când fulgere dezmiardă vechea gheață, Legați de toartă-n unduiri celebre Ne cățărăm spre altă dimineață. Grumajii ni-i petrecem pe sub punte Întâmpinați de slova care doare, Tiarele ne dăltuiesc pe frunte Cerc vicios, ca-n horile barbare. Pe buze ce sculptează confirmarea Se rătăcesc și mierea, și veninul, Noi plângem pe la colțuri sărbătoarea, Nebuni copii ce nu pricep preaplinul. Afară ne descântă, mută, ploaia, Aripile se-ntind să prindă semn Și chiuie jucând cu noi Iisaia, Printre peceți de apă și de lemn. IV. MIAZÃNOAPTE Durerea odrăslită în rând cu ispita Pătrunde, săgeată, să curme ursita, Prin cioburi tăcute și mici de oglinzi Trec iute ca gândul, dar tu tot mă prinzi. Să vină alămuri să cânte diezul, O mână uscată să frângă miezul, Păcate adună și vise deșarte Uitate pe zaruri demult aruncate. Noi facem cu toții un tur de onoare, Sălbatic tot urlă și dau din picioare Și sparg cu copita, și mușcă, cu dinții Nevrând să priceapă lumina și sfinții. Te arde licoarea din lacrimi de mamă, Un pic de metal ca să poți să dai vamă, Iar flori nevăzute de nimeni în floare Pictează covor de călcat în picioare. Amarul se scurge lichid printre șine, Pământul trosnește sub fiare străine, Cuvinte expuse în coadă de pește Brăzdează chip nou celui care plătește. Copaci se dezbracă de frunzele roată, Cădeau și atunci, vor cădea și-altădată, Alene clădind haină bună și dreaptă Umilei țărâne urcată pe treaptă. Apele curg spre izvor, tumultoase, Și flori înfloresc la fel de frumoase. E timp numai bun să îngădui hodina, Hai, pune pecetea și stinge lumina. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate