n-am cum să recunosc asta
nici să spun niște lucruri parcă m-aș lupta cu lopata-n zăpadă să croiesc un canal până în poartă poate reușesc să ajung la stradă și în stradă să văd că da mai sunt și alții ca mine
niște robinsoni crusoi mișcați
împotmolindu-se ca scăpați într-un mare coșmar
împărțirea în noi și
ceilalți nu ne-a folosit la nimic
un șir lung de greșeli controlate matematic
o gheară cu vene structură și tendoane de metal o mașină extrem de precisă
prinde perfect și aduce fără pic de milă lucruri pe care le-aș fi crezut pierdute demult
care au fost un moment singurul motiv să mă simt din cap până în picioare

ca în iarnă
1989 frig
în cameră am pat scaun dulap soba mai are puțin să se stingă
am îndesat în ea caiete vechi o carte de telefon mă gândeam dacă să renunț la colecția de creioane nu e nimeni acasă mama și-a luat o excursie tata separat
o alta direcții diferite
stau călare pe masa din hol pe telefon e un lăcățel roșu
geamul e o înghețată teribil ce e
prin ea afară e alb apoi doar sclipește
când aprind lumânarea
nu încerc să gândesc ce gândești să merg mersul tău să uit ce uitaseși
nu mă trag de mână să inventez o privire direct interesată de
proporțional cu
un set de cuvinte calculate corect cu traseu bine stabilit
ca o ținută la dungă
corectă social
în urcare
desigur
pot să dau semne că sunt aici că ascult că înțeleg

nu

aud totul ca pe un film rusesc ascuns sub niște cadre niște gesturi la fel de lipsite de legături
ca și pagina în care pun un pian
în convulsii
cum altfel dacă nu acel sentiment
de pian un pic confuz un pic absurd ceva stil ură la fel
ca o năbădaie din dragoste
lângă mine e o lumină mică
de pe care curge în continuare ceara