vapoarele cu obrajii înroșiți de vopsea
scurmă refluxul tăcute,
despart albastrul în două: mări și oceane,
legând pământ de pământ,
oameni de depărtări,
trecut de viitor.

câte speranțe pe ape,
câtă iubire conservată in cală,
nemărginirea cuprinsă în palme
de musul cățărat pe catargul
ce strigă spre infinit:
-Pământtttt!