Mă bântuiau câinii pământului la fiece pas.

În poartă încurcam cheile și yalele.

La Cazane fierbeau apele Dunării la rece.

Am inundat insula Ada-Kaleh, nu Alcatraz.

Pantalonii negri, sfâșiați la glezne, mă dureau
Numai când era nor și când construiam.

Pusesem rugăciunea jumătate în apă
Și imaginea ei la îngeri în teacă.

Paznicul Lumii de Apoi, apoi am devenit,
După ce m-am botezat și desțelenit.

Trebuia numai să port cruce în spate și multe
Coroane de spini și alabastru pe frunte.