Despre har

Adastă cocorii peste brațele mele
luminate de zăpadă
Prin ochii lor innourati
mă îndepărtez
cu pași de călugăr
adulmecând smirna zorilor
Aripile albe ca niște mantii
de cruciați călare
mă poartă în sinea lor
risipind norii
în semn de prietenie
iar aerul
sfidător de curat
începe să sune
ca un ritual de împerechere
în care muzica
se iubește cu sufletul
născându-mă încă o dată