bătâna doamnă Fogarty
nu știa ce-o așteaptă

când se-nclina în fața statuilor din parc
ținându-și cu mâinile scurte pălăria largă
umerii îi cădeau ca un uriaș orb
eșarfa roșie roasă de o molie albă
îi acoperea gura
rămasă așa din timpul unei rugăciuni

când obosea se întindea zâmbind pe bancă
privind la copiii aflați prea
departe de casă
și așa adormea ca pentru noi

bătrâna doamnă din parc
tot nu știa încă ce-o așteaptă

am început să îi urmăresc cu mult interes ieșirile
prin colțul geamului mereu închis
privea prelung alături de mine
când mă ascundeam duminicile în grădina din spatele casei
apoi în dormitorul ei
cu miros de mult veac
unde îmi răsuceam privirile
peste îngerii cu chipuri văruite
atârnați de pereți ca o așteptare

bătrâna doamnă acum a aflat de ce
este urmărită de atât de multe priviri

până la urmă m-am întâlnit cu ea
și am convins-o să facem schimb de locuințe
ea a ajuns la noua casă atât de devreme
eu m-am întors abia spre dimineață
ca după o luptă cu o boală vicleană
acum îmi amintesc
din ce în ce mai bine de doamna Fogarty
cum stătea ea odată la pândă în gândurile mele
înfășurându-mi o eșarfă roșie
peste tinerețile mele necercetate

de aceea știu atât de bine din care potir
să mă împărtășesc cu întrebările ei nelecuite