Deneb!
asa-ti spuneam dupa fiecare dor nedescoperit la inima
nici azi nu voi face exceptie dupa ce
ma uiti sau ma certi sau ma pierzi
in iradierea unui gand fugar
am evitat o vreme zborurile in V
de teama sa nu ma trezesc cu o revelatie agatata de tampla
mai caut si acum
neuitatele constelatii albastre
dupa fiecare an bisect
care trece prin noi

Deneb,
intre doua imitatii de taceri
mai mult sau mai putin formale
te desprinzi ca o flacara de mine
si lasi o singura lumina semitriunghiulara
sa-mi mai strabata visurile
trecute binisor de prima tinerete
numai tangential mai treci
prin noua mea infatisare de Ofiucus
si doar atunci cand luna plina
isi deapana amintirile
departe de ochiul irizant si curios
al metamorfozei mele