agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-09 | |
Îngerul morții ieșise în zori la secerat,
avea unealta înroșită de sânge și călărea un cal negru, înaripat, fără să-i pese de cel care cade sub lama tăioasă și plânge că viatăța lui pe neașteptate s-a încheiat. Cerul se cutremura de trăznete, gemând lung, înfundat în timp ce soarele era batjocorit de milioane de suflete pentru că nu a mai stat ascuns și le-a trădat când, fără grijă, peste zare a rasărit. Lumina plângea îngenunchiată, frântă la umbra ruinelor crescute în noi, ziua tremura fără vlagă, speriată că pământul va rămâne gol, acoperit cu umbre și noroi, iar tot ce fusese suflare se scălda într-un timpuriu asfințit, își îmbrăca acea cămașă țesută de uitare și se întorcea în neantul din care a venit. Îngerul morții trecea triumfător peste tot ce omenirea a clădit; nu mai era apă în nicio fântână, în niciun izvor și nu mai era niciun suflet viu, rătacit. Dar, pe o margine de drum din noroi, sânge și lacrimi s-a ivit, scuturându-se de negură și scrum cel pe care noi l-am răstignit. Coroana lui de spini înflorise și nestemate de lumină îl împodobeau; era urmat de cortegii ce cu mintea nu pot fi cuprinse de duhuri credincioase, care-l venerau. Plutea măreț și liniștit peste pământul scufundat în întuneric, de pacatele lumești rănit, mistuit de viermele și el vremelnic. Și totul, încet, în jurul lui se lumina, nimic nu mai era cum a fost, dispăruse suferința, ura și vina și fiecare suflare își afla un nou rost. Îngerul morții zâmbind, se oprise, era trist și totodată mulțumit, misiunea lui de purificare se îndeplinise și Dumnezeu era din nou slăvit de toți cei care îl iubeau cu ardoare și s-au sculat din înbătrânitele morminte, când răsunând al trâmbițelor chemare, lăsară locul altor nevolnice oseminte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate