Ai trecut pe lângă mine ca o miraculoasă ispită,
fără să-ți pese că ești invidiată sau adulată;
te priveam și eu fascinat , dar cu inima îndoită
că ai putea să fi a mea și să mă iubești vreodată.

Lăsai în urma ta o dâră persistentă de parfum
și multe suspine înăbușite și arzătoare regrete
în sufletele celor care te îmbrățișau în vis cu brațe de fum
și nu aveau privilegiul să-ți atingă măcar mătăsoasele plete.

Simțeam în jur vibrția dorințelor stârnite de silueta ta
și magnetismul erotic tulburător și electrizant
ce deregla în bărbați atât sufletul cât și mintea
și care ne lăsa pe toti amețiți precum gazul unui spray paralizant.

Mă întrebam de ești aevea sau doar o nălucă
apărută din senin datorită căldurii dogoritoare
și nu înțelegeam cum este posibil ca o suavă fătucă
să aprindă cu prezența ei o flacără atât de mistuitoare.

Îmi era jenă de gândul meu ascuns și îndoelnic
și mă mustram ușor, în sinea mea, pentru slăbiciune
dar tot eu îmi spuneam că-n lumea asta sunt vremelnic
și mă consolam de parcă aș fi atins al înțelepților renume.

Te urmăream cu privirea și mă rugam să te revăd,
sperând să-ți pot vorbi prin grai și fapte
căci un gând mă îndemna, nestăpânit ca un imbold,
să cutez și să nu te las să dispari ca umbra în noapte.

Luptându-mă cu mine însumi, a câștigat dorința de a te cunoaște
și călcând pe urma pașilor tăi, netemator, cu speranță,
fără să bănuiesc că vreun pericol m-ar putea paște
te-am ajuns din urmă și-n ochi te-am privit plin de cutezanță.


II

Erai palidă, încercănată, rătăcită în altă lume…
Te-ai uitat la mine fără interes și ți-ai continuat drumul grăbită
spre o adresă unde toți cei de acolo au același “nume’’
și pentru care așteptarea este chinuitoare și nesfârșită.

O durere cruntă sufletul mi l-a cuprins
fiindcă am înțeles că aparențele sunt mai tot timpul înșelătoare;
m-am prăbușit în mine disperat și recunoscându-mă învins,
singura dorință ce o mai aveam era sa-ți cer iertare
pentru gândurile ce-n ascuns le-am nutrit,
fără să banuiesc doar o singură clipă
că trupul atât de ispititor de boală îți era mistuit
iar sufletul, între speranță și îndoială, ți se zbătea ca o sângerândă aripă.