Ai buze cărnoase, senzuale
ca două jumatați de prună coaptă,
ispita de a le săruta îmi dă târcoale
ademenindu-mă cu o miraculoasă șoaptă
doar de inima mea auzită.
Le privesc vrajit de încântare,
dar mă opresc că nu am calea netezită;
sufletul meu învăluit în visare
așteaptă ca dorința să-mi fie auzită
și tu să faci un gest de încurajare.

Privesc țintă în ochii tăi
fără teamă ori sfială,
dar simt cum ale lor văpăi
îmi topesc în trup forța vitală
și sufletul meu rănit și rușinat
se ghemuiește precum melcul în cochilie
așteptând cu dor, nemângâiat,
clipa în care trilul ca de ciocirlie
al glasului tău va răsuna înflăcărat
în inima mea-pădure de speranțe, pustie.