Doamne ce dulce e, și cât e de frumoasă,
Mi–am spus când am zărit–o prima dată,
Și azi când stă de mult cu mine–n casă
O văd la fel, ca și atunci când era fată.

Acum că de la nuntă s–au scurs atâția ani,
La fel ca în acea celebră poezie Bacoviană,
Deși boala ne asuprește și nu mai avem bani,
Continuăm traseul ținându–ne cu drag de mână.

Am mai avut și hopuri ca–n orice căsnicie,
Dar am trecut de ele iertându–ne pe rând,
Sincer să fiu mai mult ea mi–a iertat mie,
Că eu am fost întotdeauna mai „ plăpând”.

Acum că de un fir de ață ne–atârnă viața,
Cu trupul obosit și–înaintați în vârstă,
Așteptând emoționați să ni se facă plata,
Dorim să ajungem la El, cu aceeași cursă.


*
* *