mai întâi ne punem întrebarea:
suntem acolo unde credem noi că suntem?
toți trei așezați la o masă cu tăblie galbenă
cu fața la bătrâna Universitate
savurând cafeaua.
("din fântâna arteziană țâșnesc îngeri cu pălărie")
un bărbat apare în fugă și o întâmpină
pe femeia cu gât de lebădă
femeia din dantelă
femeia-abur descusut
femeia din arce de la Baz'art des Mots
el o strânge tare de braț zâmbind fără să-și vorbească
se pleacă amândoi pe spate și se leagănă
e între ei o tensiune la care privim lacomi
dansăm în ritmul cu care ei se oglindesc
amestecându-ne la rândul nostru cu liniile de forță ale acelui câmp.
așadar, suntem acolo, în îmbrățișarea îndrăgostiților
deși privitorii ar fi crezut că ne aflăm la masa noastră
cu tăblie verde pe care cafeaua aburește leneș

cineva strigă la îngerul nr.1
care strigă la îngerul nr.2
care strigă la îngerul nr.3:
vezi că habar n-ai pe ce lume ești
vezi că habar n-ai pe ce lume ești
vezi că habar n-ai pe ce lume ești

dansăm, fiecare cu îngerul lui, ca și cum femeia
de la Baz'Art des Mots ar fi pe-aproape