m-am umplut de tine până la refuz
și nu știam dacă mai sunt eu sau tu
privindu-te în oglindă lașitatea se scurgea
lipicioasă printre degetele mesei ciobite n-avea
loc între noi
și doar compresorul unei vitrine frigorifice mai
împușca aerul cu gloanțele vorbelor noastre
oarbe golite de substanță
cevreicevreau aiurea de parcă
mai conta că ne descompuneam fără
miros unul în de altul una în de celălalt
unii în de amândoi
pentru a ne recompune muncitorul ăla
cu-n aft de sudură
bă, trage cablul că sărim în aer
tubul de oxigen nu mai era albastru
ci ca o pastă de cumuluși trasă la șmirghel pe
cer să nu ne cadă norii în poală gândeam
ruginiți de dorinți amândoi răstigniți
pe jarul unei țigări
ne priveam îndestulați ce festin
eu râvnind la dincolou' de ochii tăi tu
poftind ca o gravidă la tâmpla mea
m-ai despuiat te-am despuiat și nu ne rușinam
de raiul drăcesc din noi
mai târziu tu ai râs și sunetul
s-a rostogolit ca un șiș hohotind avocalic spațiul
ăla care mai era între noi
ai spus că o să pui la uscat clipa asta
așa ai spus și ai strâns-o la piept
ca pe o floare
bă, trage cablul că murim
nu vreau să mor ai zis sau nu acum
mie mi-era totuna
că doar ce apucasem să mă las în tine
definitiv