copiilor le vine greu a crede
că și noi,
odată
ne jucam la fel ca ei

de-a mama și de-a tata,
ne luam de mână
și ne priveam unul altuia viitorul

stând așa, împietriți,
de ore și de nopți
ne mai ridicam brațele spre cer
doar ca să ne convingem că e sus
și nu cu noi

ne mai jucam de-a plânsul
doar ca fiecare zâmbet
să fie meritat

stăteam cu cerul
și îi povesteam de noi,
buni sau răi...
dar întotdeauna goi

întotdeauna
goi.

știm sigur că ne asculta
știm asta și acum
fără ca el să fi spus ceva
pentru că noaptea,
noaptea niciun cer de pe lume
nu putea fi atât de mare
și de cald
ca cerul meu
și-al tău

ne jucam la fel ca ei,
odată,
și astăzi...
copiilor le vine greu a crede
că nu mai știm zbura.


17 mai 2008