Incomprehensibilă, limba udă a ierbii:
O pișcă urzicile și o irită
Până rostogolește cuvinte grele
În palma căutătorilor de sudalme.

Înfoiată la culme, iese din peșteră
Ca dintr-o mânecă largă
Și se așează la umbra vițelului doct-
Îl vezi cum suspină
Și clefăie ca o cizmă în smârcuri
Claia de fân smotocit;

Răzbat anevoie prin saliva certării,
Cu tălpile coapte de jarul privirilor crunte-
Mereu se înmoaie genunchii,
Iar mâinile atârnă din ghemul cărnii
Ca două capete de sfoară
Pe care nu le mai leagă îmbrățișarea.

Mă simt ca și cum aș prinde o sferă
Cu degetele înfipte în găurile de vierme.
Nimic nu pricep din evlavia porții.