agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4720 .



Improvizații pe cifraj armonic
poezie [ ]
In memoriam Igor Stravinski

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Constantin Severin ]

2008-05-20  |     | 



ALLEGRO

1.

un început
decapitat ca gestul umbrei pe o hârtie neagră

o apropiere a sensului
de chipul Tău cu vene de poem japonez
- juxtapunere în abis -
îngăduie viața

intensă orice fuziune a memoriei
cu pasărea de foc
ce succede muțeniei
astfel salamandra și nimbul gunoaielor
orașul cu mănuși de verbe cosmice
al cărui țesut anihilează descrierea
clare turnuri și frontiere
de carne viitoare
pot înnopta în lumina
împădurită-n larg

2.

cândva vom fi texte vii
într-un stomac orbitor de oraș scufundat
exact în cuvântul oraș

3.

amenințat de limpezimea dinaintea amintirii

curând melancolia străvede traficul timpului
sub pielea văratică a merilor

perechi de îndrăgostiți își curbează
formele fluidice

printre stamine și lințolii de cerneală

dintr-o carte în cealaltă
fi-va o ascensiune de morți
în porii deschiși ai hârtiei

de la o filă spre alta
trupul devine relieful unei priviri
ce te absoarbe

4.

era corpul unei priviri
un idiom al nemișcării
o pată de gravitație
în literele răcoroase ale zidului
o virgulă cimentată în lumina
verde-olive

eram trecătorul cu mers negru
urmărit de acea imagine sub narcoză

emanație a absenței

ce se cere împlinită
ca un perete
unde nervii imaginează
înspăimântătorul d i s e g n o i n t e r n o
dintre eu și tu

5.

apuc un banjo cu lemnul lustruit
de înțelesul de raze al ființei
și treptat mă revăd printre comete muzicale
sunt unicul meu prezent
repet și ecoul lichefiază luna și cuvintele
ieri sunt viitor
repetă imaginea mea de dincolo
și degetele ireale ating orizontul fremătător al lumii

există o tornadă între eu și tu
prin care mă caut cu floarea păsărea paradisului în mână
printre chipuri întunecate din trecut
ce-mi trec prin sânge cu viteza luminii
în timp ce trupurile decapitate
dansează hula pe partea cealaltă a timpului

eu sunt memoria negativă a cerului
aș vrea să plâng dar plânsul cade mototolit
în haloul dintre doi îngeri
aș vrea să țip dar cuvintele au sensuri de foc
ce se surpă dincolo de cuvinte
aș vrea să te-ating dar mâna îmi alunecă
pe suprafața convexă a timpului
ieri sunt pe cale să sfâșii o mie de lotuși
din bucata mea de viitor
rostogolită pe străzile aprinse de havaiene electrice
soldatul stă pe o geamandură veche în loc de scaun
în baraca spălătoresei cu coapse ciupite de muște
lumina solidificată crapă pereții
din scânduri murdare
în timp ce-i mângâie sânii moi ca niște păpuși de cârpă
până când obiectele lucrate la traforaj
frânghiile aruncate pe coconi de mătase
anemonele artificiale și ciorapii negri
pătați cu motorină
clarinetul putrezind pe grămada de ziare vechi
se contopesc cu un rag-time
pentru 11 instrumente

e târziu și liliecii traversează
“structura netă și lapidară a motivelor
linearismul uscat și tăios
al interjecțiilor alămurilor
incisivitatea explozivă a ritmurilor
dispoziția asimetrică a măsurilor
și frecventele deplasări ale accentelor
elipsele discursive
asprele opoziții timbrale”

apuc un banjo cu pielea lustruită

6.

soldat mărșăluind pe străzi cu obloanele trase
din nimeni în nimeni sprijinindu-ți plecările
într-o ceață sonoră ce te desface de lucruri

scrii cu toată cerneala corpului evenimente
putrezind deja sub doza letală de viitor
acoperă cu pătura de campanie
frumoasele cadavre ale
suferinței verbale

bei o apă
ce te desparte
de gură

tu nu ești o manevră de propoziții
gramaticale
comandată


II. ANDANTE

1.

tot ce cauți se caută deodată cu tine
până când drumurile se jupoaie
în cascade tăcute
pe fața lunară a ființei

tot ce vezi se vede deodată cu tine
până când ploaia de ochi hașurează
musculoasele sensuri
cu o atât de reavănă orbire

tot ce auzi se aude deodată cu tine
până când un vârtej de urechi
îți scufundă capul
tumefiat de tăcere

tot ce atingi se pipăie deodată cu tine
până când pielea în febrilă concentrare tactilă
înveșmântă înțelesul cuvintelor
cu plăgi luminiscente

tot ce miroși se inhalează deodată cu tine
până când o pădure de liliac
îți explodează în nările
atente

2.

trăsnet de mai
fată în cada plină
cu roua pădurii de liliac

3.

nu mai pot atinge mușchii argintii
ai verbului a fi
- salt alb ca un trăsnet de vară
cu o unică silabă -
și numele Tău îmi coagulează mâinile
într-o pagină fără contur
acum și dincolo și numai

mi-ai dăruit un cal
cuvânt cu maxilare alungite
tatuaj cinetic al colinelor
dar trupul lui și-a risipit
vocalele eterice și calde

vedeam un zid de A la răsărit
și norii rotind spumoase străzi

4.

din liniile de univers ale strigătului
înnoptate-n flăcări invizibile peste oraș
te răsucești spre ceața mătăsoasă
ivită din spinarea unui cal

și ți-e de rouă jumătatea stângă
ce se prelinge-n țara inocentă
cu suitoare-arhitecturi
din numele îndrăgostiților

din liniile strigătului se încheagă
mulajul chipului reverberat
pe străzile-nspumate de ecouri

și-n umbra roșiatică a podului
ay umbra calcaroasă
ce-ți strânge făptura

5.

ea era o imagine în transă
era cuvântul și radiografia muțeniei
masca pe care-o umple visul
nimeni în nimeni în nimeni

era atât de frumoasă
cu trupul hașurat de gândurile universului
ca un poem ce își curbează timpul
în devenirea sensului

era un infern de inocențe
și-i auzeam chipul cum își descarcă umbra
în miriadele
de blițuri senzitive ale mâinilor

o mângâiere era un act cosmic
și era nimicul
și totuși și totuși
sunetul epidermei devora toată urâțenia zidurilor

6.

îmbrățișând-o seara
patul cu liliac alb
curgea-n nori

7.

acesta-i locul meu
imensa-ntindere a unui nume
terasă cu umbra crăpată
în dreptul inimii

aici sunt visat de plasma sonoră
cu mâinile retezate de vis
liniile destinului plutesc în pagina transpirată
de-o permanentă privire jupuită de ochi

nu e nimic de făcut
mișcările sunt închise în axiomele cobailor
cuvintele exală trenuri volatile
spre-o gară cu plecări suspendate

8.

uzat de vechile priveliști
pământul galben atomizat de texte
tremură perdea fluidă în cameră
repetând foșnetul frunzelor toamna

gura ta pulsar caligrafiat în clar-obscurul
melodios
vocala infinită din numele
ce îți desprinde corpul de auroră

nu mai există prezent doar urma unei treceri
cometa ce deschide muchiile lucrurilor
într-un ocean de traiectorii istorice

cum poți opri metastaza iluziei
boala care îți umflă privirea și mâinile
orașul strivind direcții ascunse în sângele copiilor

numai auzindu-ți pașii printre imagini
încerc întreruperea cursului realității
prin construcții în limbaj
oricum imaginația nu e un zid
prin poroasele cuvinte pătrund
grațioasele tije ale vanelor pneumatice
petalele cu parfum abstract ale ventilatoarelor
curcubeul uleiului
magicul râu al materiei
marile câmpii de calcul
aerul betonat de zgomote abur vibrații

inima nu are culoarea naturii



III. MENUET –TRIO

1.

bătrânul își bea cafeaua la automatul bibliotecii
lăsând apoi să-l spintece din propria-i depărtare
intimitatea cuantică a filelor

împrăștie scrumul țigării într-o propoziție siderală
e un mesaj ce va fi fost să fie
ori nefiindu-l este
cum să-i desprinzi vocalele centrifuge
din filigranul informateriei

- mașina de scris și umbra
mototolită a vocii
sumbra inocență din curbura cuvântului viață
într-un amurg evoluând în putrede fructe -

mâinile cu pielea rulată pe ecranul sfârșitului
îi înserează radioactiv în evenimente
singure ca larva imaginii în spațiul negru
singur cu respirația-i de predicat morbid

veni-ne-va trupul dintr-o limbă moartă
o miliardime de literă
poate întoarce visul în descompunere
pe partea cealaltă

mâine de altădată

2.

cu o clipă fără timp
tu salvezi
îndepărtarea de tu

3.

plouă peste parbrizul anti-șoc
pe acoperișuri statistice
și-n scuipătorile pentru sânge ale imaginației

plouă cu o rafală de pierderi
către mine

pleoapele roșii mi se desfac
în oarbe-ntâmplări ce nu au căderea
de-a fi

plouă peste pistele cu certitudini interșanjabile
și-n poemul cu centură de siguranță
asfixiat de cerneala maternă

- memoria se pliază pe ea însăși -

alerg sub narcoza unui vers mișcat
de modulațiile fătului alungit
în nebuloasa ființei

plouă și nu am căderea
și nu am căderea
de-a fi

4.

alergi și te scufunzi cu strada
în reavăna spumă a gesturilor ei
e primăvară și-i înverzește vocea
ori umbra ei de dincolo
mai reală ca țipătul

5.

părăseam stadionul municipal
prin a trupurilor aglutinantă urzeală
- mătase și cenușă răcoroasă -
tocmai gândind cum m-am rătăcit
și prin tine și-n jurul ființei tale

atunci am văzut un mort
înlăuntrul unui tocmai obraz
a cărui catedrală intra în poem
un mort cu vaste peisaje
în cenușia pielii derivă

și tocmai tu coborai o scară de lemn aromat

6.

eu m-am întâlnit cu lumea
într-un tu fără limite

7.

toamna cuvântul lumină se deformează
și fumegă
în manuscrise galactice orașe
cu mulțimi afazice

- tangaj în luciul unui măr -

prăjitorul de vinete cristalizează un abur
cu mii de învelișuri
ovoidale
prin care mâini străine-și lichefiază
țesutul originar
pe balustrada cuvântului toamnă

trupul tău în cadrul ferestrei din bucătărie
vibrează cum pelicula nocturnă
de febră a
nevăzutului

toamna armonia morții e vie

8.

fluture aprins de
scânteia tramvaiului
petale țâșnind din memoria aripii

9.

visul tău de a dura o casă
într-o tornadă de texte
când malaxoarele macină peisaje de febră și aur
- sintaxă și năruire
repetând foșnetul frunzelor toamna -

iarba nu mai îndură ficțiunea cubului
în orașul cu baruri cinematografe și săruri ferice
fericirea e o mască a muzicii
verticală stereofonie de sânge și spirit
o pagină deschisă între oricând
și jumătatea de clepsidră din craniul marionetelor

automobilele trec nici un prieten
singurătatea închide nopțile tuturor trecătorilor
cum o picătură de sânge
raza secundei
muzica sex diafan al timpului
înnoptează în plasa de puncte
variabile a rațiunii
- calde amprente într-o reîntoarcere -
dansează dansează pașii accelerează
freamătul invizibilului

cuvintele sunt negre leziuni

în sunetul pur
repetând foșnetul frunzelor toamna

zadarnic privești înapoi prin tulnice
cu fruntea imprimată în fazele lunii
nici un prieten doar pasageri
în turnul cinetic suspendat într-un nor de insomnii aurifere
vulturi la puterea numărului de aur
cetăți de aur reclame de aur
trandafiri de aur și totuși pâinea de aur
cu gust de cenușă


IV. PRESTO


1.

azi nu mai scriu
penița dilată brusc
cerul alb dintre litere

e prima noapte de primăvară
un jazz-band de îngeri iluminează
dimensiuni în care mă trezesc
ca-ntr-un somn de obiecte paralizat în pagină

ce caut între aceste planete
fonetice ale morții
eu poate tu astfel numai
cu trupul dinaintea nașterii înviat
de inima repulsivă

- ca și cum aș transcrie măruntaie de zei
care mă citesc -

e prima noapte de primăvară
o febră mută
și suferința precede semnificația

e prima noapte un vid de litere
m-apropie la o propoziție
de pietre

2.

aștepți în cel mai pur refugiu
o casă coagulând liniile chipului
cu orizontul
într-un fraged desen plutitor
printre coloane minoice

poate cândva
vei respira în afara camerei de tortură
a timpului cu viața
atârnând de simfonia psalmilor

vei copia cu sângele relieful
tandru al ființei
printre coloane minoice

aici ți-e făptura
ruptă-n fâșii de mirare
doar de avide priviri cu puls de țigară

cicatrizate brusc în ochii irizați
de-atâtea vieți posibile
printre coloane minoice

încotro să privim spre a ne vedea
privirea

3.

când sus

în urma ta se curbau
înalte peisaje
de ceruri și ape

sărbătoarea primăverii
ilumina
respirația invizibilului

trupul fulgera noi forme și sensuri
ctitorind orașe moi
cu ziduri din senzații luminoase
într-o perfectă gramatică a îngerilor

fragmente de străzi se-nvolburau
în conul trecerii
și inima destrăma tot mai rar
cusăturile în abis ale serii

sus când

4.

a fi mulajul acestui poem

5.

dansa cineva în haloul
luminiscent
ce ideograme cinetice întruchipau mâinile și
coapsele cristalizând o muțenie șiroind de voci

muzica tocea muchiile
dintre corpuri și cuvinte
ochii din creierul extraplat al umbrei
în care cădeam îmbrățișați în savuroasă dispariție

dansa cineva în haloul de octave
mișcările-i fluide ca hârtia de biblie
extrăgeau din somnul comun
un peisaj cu urme de globule albe și roșii

albe și roșii

6.

căutam sensuri noi prin izgonirea păsării de foc
în câmpul închipuirii dilatat
dincolo de ghemul umbrei mele
blindajul realului era aproape perfect

nu mai știam nimic despre mine
când deodată cu degetele smulse
din mâinile imaginare
i-am atins netimpul fierbinte și gol

era o făptură din puncte
cu un abis în partea stângă
captivă-ntre pereții unei muzici
de mătăsoase ceasuri interne

trecea cu chipul iradiat de roua nevăzută
a unei străzi fără spațiu și timp
unde ziua e o hemoragie nocturnă a sensurilor
iluminând o inimă negativă

era hubloul prin care se priveau
două lumi curentate de vis
încet formele se desprindeau din lucruri
plutind în orizontul unui gând etanș

7.

chipul tău
brusc răsucit în ultimul gând
al unei frunze

8.

era târziu în noapte și prea târziu în lume
și trecători întârziați te năruiau cu trandafiri târzii
în cerul atavic cu îngeri friabili
înfoiate porumbițe și troleibuze

era târziu și-n urmă-ți trupu-ntârzia
vegheat de codane cu iuți reliefuri
ce taie ceața albăstrie pe care-o văd orbii
în ghemul metafizic al străzilor

era târziu în adânc de târziu
iar bucuria o tristă problemă de limbaj
și-ntr-un târziu de tine însuți te pierdeai

9.

“muzica mi s-a înfățișat adesea în vis
dar n-am putut s-o notez
decât o singură dată
era pe când scriam povestea soldatului
rezultatul m-a surprins și m-a fermecat

am întrevăzut nu numai muzica
dar și pe executant
era o tânără țigancă
la o margine de drum
ea ținea un copil pe genunchi
și cânta din vioară ca să-l înveselească

motivul pe care îl repeta fără întrerupere
era cântat cu toată lungimea arcușului
muzica îl încânta pe copil
care aplauda cu mânuțele

ea mă încânta și pe mine
am avut bucuria să o pot reține
și am integrat acest motiv în micul concert”

10.

când m-am văzut ultima oară
stam singur cu țigara întoarsă ca un electrod
către inimă

fața îmi era o paletă de vechi limbaje crăpate
cu o albastră eczemă a luminii
în curba profilului

și nu mai puteam coborî
scara în spirală lustruită de febra trecutelor doamne
apoi mi-au bătut în cuie ferestrele

11.

o nouă eclipsă în densa claritate
coagulează un orizont
de obiecte figurale

orchestra continuă să traseze
diafane țesuturi sonore
în rețeaua filtrată de magie și liniște
ușor petrușka poate fi prins
în levitația unei nebuloase mișcări

“ca și cum ar fi ars încetul cu încetul
toate elementele muzicii sale
dezvăluindu-i adevăratul schelet
ritmul”

a devenit un puls de imagini pe o față nevăzută
sub care se prăbușește orbita de aur
piatra în carne
gândul în Dumnezeu














amplificare a spațiului
prin transparență
uneori umbra umbra umbra
nu mai imită imită imită


Constantin SEVERIN

Suceava, 1995








.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!