Vom trece
din colinde-n primăveri,
destinul
l-om topi în jarul verii,
ne-om pribegi
în toamne
și-n tăceri,
din auroră
până-n faptul serii.

Și teamă mi-e
că n-am destule daruri,
luminii să-i dau noimă
și tărie…
În umbra lunii
încă joc la zaruri
ecoul unui strigăt
geamăn mie.

S-or naște sori
din pântecele mării,
asemeni unor nave ostenite,
doar pașii mei
demult sunt dați cărării
îngenunchiată-n ierburi înflorite.

Vom trece din colinde-n primăveri,
Ne-om pribegi în toamne și-n tăceri…