Așadar, stau de vorbă cu nisipul
și el tace.
Așadar, trag cu arcul de cristal
în vama limbii lui
să-l fac să vorbească.
Și el se deschide ca lumina
fibrelor de marmură
și el se despietrește
pe coarnele melcilor
și el tace...
Și-i fac loc în zidul podului
să-mi pună scînteia vorbei
în palmă;
și el îmi taie degetele
cu-n țipăt ascuțit,
și el îmi bea, bob cu bob
tot sîngele speriat
cu buzele arșiței.
" Bine, zice: vino cu mine
în pădurile apelor ! "
Și mă duc între maluri
cu o mînă pe oglinzi
și cu o amintire amorțită
de amărîciune
prinsă de sîmburii sînului.
Și ne ducem, ne tot ducem
să ne rătăcim vorbele
pe spinările stihiilor
pîngăriți de umbrele
asfințitului.