Primăvara ar voi să mă înflorească.
I-au crescut, însă, treizeci de mii de flori de gheață
peste spinare și nu a mai adus în uitare
seri calde, parfum de petale și muguri în viață.

Îngerul ar voi să mă apere de mâine.
I-au apărut, însă, gheare la mâini: seceri metalice și crude.
Când voiește să își scarpine spinarea se zgârie.
Când în oglindă se privește pare a purta pablo-nerude.

Fântâna ar voi să mă scoată din naufragiu.
I-au crescut, însă, mușchi verzi pe gâtlej ca o catifea.
Și apa o poartă în sine ca un carnagiu
din care doar ciutura înălțându-se se mai poate salva.

Noaptea ar voi să mă păstreze pentru sine.
I-au crescut, însă, stele și lună și cale lactee și nori.
Când se întoarce în somn își revine.
Comete nestăpânite trec împrăștiind neștiute comori.

Drumul acesta mă risipește în lume.
I-au pus indicatoare, borne și linii fosforescente.
Când îl voi petrece să știu unde mă aflu anume
Între primăveri, îngeri, fântâni și mii de comete.