Picură fiecare secundă în clepsidra uitată în cămară
E noapte târzie, iar greierii cântă în șoaptă
Pe lădița garnisită cu mucegaiuri pufoase și reci
Tremură mâna, când țese urzeala
Și tace bătrâna, adunând ghem cu ghem
Penelul albastru iscălește în tabla uitării
Faptele, iubirile, morțile...
Două ceasuri vor mai curge șiroaie cuvintele fade
Ale unui trup ostenit de atâtea încercări eșuate...
Bătrâna va întoarce cu grijă cântarul de nisip
Descântând marginile timpului

Se bate miezul nopții în clopotul de aramă
Iar brațele-i atârnă pe speteaza unui tron oțelit
Ochilor, pânza de păianjen cu fire de argint
Le conturează priviri de mireasă sfioasă...