Am gasit-o zăcând goală
pe un pat acoperit cu trandafiri vestejiți,
spinii i-au rănit sufletul
și fericirea ei sângerea.
I-am bandajat rănile cu feșe albe și curate
rupte din cămașa speranței
pe care am descoperit-o căzută lângă pat;
e a refuzat să o îmbrace
motivând că nu mai dorea să o murdărească
cu scursurile neîmlinirii.
M-am rugat luminii
să șteargă petele de neîncredere
ce-i acopereau puritatea sentimentelor
pe care dormeau visele și regretele.
Tăcerea și un înger
o vegheau alături de mine
la lumânarea plăpândă a resemnării.
Simțeam cum din copacul inimii ei
se scuturau dorințele nemărturisite
și cu toate că am intenționat să le adun
le-am lăsat să fie spulberate de vântul renunțării;
pentru a se reface,
ea avea nevoie să-și odihnească dragostea
ostenită de eșecuri și încercări.
Eu aveam timp să aștept,
însă nu știam dacă îi era de ajuns
căldura sufletului meu pentru a se tămădui.
O mângâiam cu privirea și cu gândul
în timp ce așteptam cu emoție
să se trezească din tulburarea tristelor amintiri.
Cândva
și sufletul meu a fost rănit
de mândria altui suflet
rătăcit printre himerele iluziilor deșarte.
Acum știu cât de mult atârnă iubirea
pe cântarul inimii,
dar nu știu dacă
inima ei mai are greutăți pentru cântar
și dacă vrea
să cântărească și dragostea mea
ce i-o ofer ca pe un dar.
Și totuși aștept cu răbdare…
Tăcerea și doi îngeri
ne veghează pe amândoi
cufundați și ei în visare.