cad cu toți nucii fără aripi
deschis dar egal mă acopăr
cu sărutul tău ce-mi mărește viața
până la marginea emo a serii
îmbrăcat sunt în nud
desculț, învelit în mirare
cad rostogolit de
umbrele ce mă dor
cât artefacte din săbii cioplite
în piele de soare

când mă prinzi
sunt atât de mic
ecou din nucleul ultimei șanse
de-a cunoaște iubirea
dintre un lopătar
și umbra sa în lacul din mare

îmi desfaci aripile, tu crezi în mine
când respirând emisfere
mă-nalți până la infinitul ce-și plânge
singurătatea
în ecouri de porțelan

tu crezi în mine
când îmi șoptești că rănile
ce le am ce mă rod și mă-nving
sunt preafericiri în vlăstare

cad dar în sus
spre paralela ce prinde nimicul
în evantaie sonore
acum mă lași să cad
mă aștepti în jocul tău
ascuns într-o frunză
pe tălpile mele zburătoare