cartea sfântă la marginea patului:
spui mucalită că nu ți-au plăcut nicicând
femeile fără niciun dumnezeu,
îmi pari făcută din lumină,
carnea și oasele
au luat-o demult la vale;
ochii, ei au rămas,
deși în înaltul cerului e prea iarnă.
știu că nu te grăbești nicăieri,
focul îți mai arde uneori mâinile,
mi-ar plăcea să ușurez povara
chiar de-o duci drept,
râzând în răstimpuri,
oricum, florile o să mi se așeze mereu la fel
fiindcă te port în mine
până la ultimele hotare.