ascultă-mă. îți spun aici și acum. e destul de grav.
e sfîșiere și respirație gură la gură. nu mortul meu sau al tău. nu tu sau eu cel viu. astea nu au nicio relevanță. ceea ce primează e resimțirea. nu se știe. cine pe cine . resimte. ci faptul că reexistă o resimțire. reală și fără miracole. pînă în măduva oaselor de adevărată. aceeași tocmai pentru că suntem atît de diferiți. aceeași altă resimțire. la care sunt liber să sper. ca propriul meu temnicer. un paradox dependent doar de noi.
noi care ne concubinăm. liniștiți. cu bucuria. ăștia cu grijile-praf. și pulbere. ăștia niciodată acasă. duși pentru că nu există acasă nicăieri pe pămînt. duși fiindcă acasă e doar în
pămînt. adresa mea și a ta e un cimitir cosmic în pămînt. e ceva în care se respiră cu totul altceva. nu există un cer mai frumos decăt acela aflat dedesubt. în pămînt. tot zborul e zbor fiindcă e de pămînt. e important de reținut că pămîntul e animalic. că îl doare asta și latră la lună. că adoră asta și aleargă liber sub soare. omul e om doar ca animal de pămînt. ascultă-mă. n-am spus nimic. decît asta. a fi om este să te doară cu dragă inimă. toate cele pămîntești. cu atîta amar de bucurie și frumos. ca un zbor de înnotat pe jos...
ca un zbor de înnotat pe jos.