când mă atingi sunt liniște
undeva mă sting între fulgere
sunt rază către nicăieri
din centrul tău alfa
spre omega neștiut
lacrima unui fir de iarbă
ce taie secunda
în cristalinul privirii tale
prin mine

calc printre piramidele
ce cresc peste mine
cu vârfurile spre adâncimi luminate
trepte din pașii
ce duc tăcerile între vis
și mirarea de-a fi
pretutindeni eternul acum
balans de la unul spre doi iar într-unul

ard porțile spre tine
topire de alb
încrustat în magii și himere
veșminte deschise în miriade orbind
ochii pătrunși în osul dintâi
ce ne ține pământul
cu inimi vibrând în iubire

sunt liniște
când mă atingi fără nume