A început când am fugit, 1 după 2
și abia pe urmă 3 secunde cu ochii deschiși
brusc în mijlocul primei nopți, făceam noduri
cu limba în jurul gâtului, bibelourile clincheteau,
încotro mă urneam cu tot cu sufrageria gazdei.

Cineva trece cu geamul deschis, cineva dă mai tare
televizorul și ceilalți fredonează și mâine
o să-i trezească același refren pisălog.
Orice soartă e bună. Așa mă gândesc
și nu durează mult până când găsesc scris:
oamenii îmbătrânesc mai repede și mai urât în fotografii.

A început când am fugit și de atunci
văd nou-născuți la fel de rar pe stradă și tot așa
des cad instalațiile și lifturile vechi troznesc în continuare
ca sub impactul unor bulgări de pământ.

////
Îl văd cu gesturi și expresii vechi,
aplecat peste formularele de 6 din 49,
și îmi pare chiar mai bătrân decât acum.
A fost nevoie de o zi de toamnă,
două scaune de plastic în curte,
oglinda mare dreptunghiulară cu rame scorojite
în care tatăl meu își bărbierea imaginea convertită,
ca să pricep, lucrurile astea nu sunt nici măcar
din trecut, se strâng în casa unui bătrân țicnit,
sugrumat de gunoaie, încă umblă și culege.