până acum credeam că spațiul e o întindere goală
în care lucrurile îmbătrânesc
iar timpul e o înțepătură de ac ce trage cu sine
prin pielea lor tăbăcită un fir de sânge închegat
ce rătăcire
toate ipostazele prin care ai trecut par oprite în loc
de uimirea schimbării
și totuși continuă în nemișcarea lor concentrată să vibreze
în tablouri neînrămate
durează un pic până te-nveți să intri în unul ca acesta
e o haină la început strâmtă
pe care nu poți s-o îmbraci singur din lipsa mobilității
începi să faci exerciții de durere
și deruta e cu atât mai mare cu cât rămâi în urmă
fără apă rece la îndemână să închizi porii
nu ai multe de făcut
deși e mai anevoie să stai în loc decât să te scurgi
în gura somonilor din deltă
ei împing apa cu aripile în camera cu pereți scorojiți
și trec prin branhiile lor tot ce îți iese din mână
poți să faci din diversele tale ipostaze
o scară a măgarului sau să le pui una într-alta după mărimi
dar cel mai ades le lași să-și repete rolul
cu dibăcia unui actor care aruncă peste ochii semideschiși
o plasă de pescuit
mai ales oamenii de care te-ai izbit s-au spart
în ipostaze care îți populează lumea
unele furioase, altele surâzătoare, toate purtând un semn discret
în locurile atinse de frig
din gravitatea impactului a rămas un joc
o exersare a ochiului înțesat de straturi cromatice suprapuse
dar mai ales iubirea ta de care te desparte un tunel
săpat cu propriul trup
o vezi cum se descompune în ipostaze prime
neseparate prin vreun interval
în camera de zi și pe holuri, în bucătărie și dormitor,
în parc și pe plajă sau în orice ungher în care v-ați oprit
așteptând un semn al îndumnezeirii
de aceea oricând de mult pământ ați pune între voi
rămâne un loc neumplut de mărimea unui copil
și stați îndelung sub jetul fierbinte
care înmoaie articulațiile