Joc în oglinzi

Am privit o clipă spre răsărit
Aerul cu miros tânăr mi-a umezit ochii
Trepidam ca o trestie între sâni pistruiați
cu pletele întise
către verdele frunzelor de Mai
Am privit în adâncul irișilor de smarald
era cald și nici o petală
doar mirosul șoaptelor roșcate
și trupul meu îngreunat de sunete
Când s-au încovoiat clipele?
Când au tăcut sticleții?
Când m-am desprins de Aprilie?
Am bătut în argint și respirația
Și gândul
Și norocul
Să pot privi liniștit spre apus
unde m-au dus
pe sus
cuvinte nespus
de albe
împodobindu-mi nările cu mir
și gesturile limpezindu-le
prin apa Iordanului
Plecăciunea se destrăma ca un abur
și tâmplele se zbăteau ca niște râme fără pământ
Cu vocea gravă străpung argintul oglinzii
și sunetul se risipește ca o nălucă
aburind cristalul mărturisirilor
Un deget diafan asemeni unui gât de lebăda
a mișcat aerul ca un sărut
Tânărul din rama de abur plutitoare
topit în rotocoale albastre
însenina ce va să fie…