Ai ajuns la mijlocul vieții:
Când pier renunțările și ești ca un rest
la împărțirea pereților în ferestre și uși-
Prea asemănător oamenilor care urcă scările cu liftul pe umeri,
Dar își exersează buricele degetelor la sonerii ciripitoare;
Când ai aflat rostul pilonilor și grinzilor de a sus ține până la zece
O mulțime dedicată locuitului sincer,
Iar cerul,
oho!
este mai mult decât un acoperiș sub care plouă.
Simți deodată gustul înfrângerii.
Deși ai băut aerul curat și puțin pentru înțelegere
dintr-un balon de săpun
Nu afli de ce prietenii își duc mâinile la spate,
Le îngroapă în cenușă și nu mai oferă nimic,
De ce vin investitorii și te așează pe locul mirelui
Cu o pălărie neagră în care s-au adunat întrebările.
Numai una lipsește din puzderia de păsări
Ce izbucnesc asemenea flăcărilor la groapa de gunoi a orașului-
Acolo unde ai azvârlit un bocanc fără talpă
Și nu-ți mai amintești dacă ai recuperat șireturile:
Umbli desculț și în urma ta zăpada se topește ca un râset anonim-
Drumul lingurii îl scurtezi aplecându-ți bărbia.