Dacă te-aș chema spre mine,
ți-aș rupe pașii din tălpi
pe valea plȃngerii,
să-ti ard funerar lacrimile
în crematoriul tristeții.

Dacă încă stărui să vii,
ți-aș smulge din trecerea timpului
triste amintiri
și le-aș rătăci
pe cărări nescrise ale deșertului.

Dacă inima-ți încă mă cheamă în pași,
ți-aș pierde cenușiul vieții
dincolo de furtună,
aș înflori magnolia în loc de iriși
pentru a cȃta oară și nu ultima.

Dacă încă șoapte pentru mine
strȃng palpitațiile în hrană pentru gȃnduri,
îl trimit pe Sisif să doarmă
într-un gȃnd de libertate,
iar pe tine,
te-aș pedepsi să urci bucuriile
pe Muntele Fericirii, zȃmbet cu zȃmbet !

Dacă încă mai vii,
e semn
că mă găsești in inimă...