În altă zi va fi impiedicată,
Papucii ei se vor lovi mereu
De vre-un colț de piatră
Sau de-o bordură de pe-o stradă.

Cine știe dacă-și va ma aminti
Cum a primit in dar o floare
Cândva ...odată de la cineva...

Acum după ce s-ampiedicat-
A câta oară?
Ridică greu privirea...
Spre cerul cel pustiu si fără păsări
Și se-ntreaă ce-i cu toate astea?
Poate papucii au obosit să o mai poarte
Pe străzile acestea veșnic însingurate.

Și totuși, cine-i pune bețe-n roate?
De se-mpiedică
Și-și scutură vreo două amintiri:
"Cum au trecut și anii ăștia...
Cât sunt de albă-n păr!
De parcă m-ar fi nins...
Într-adevăr... am riduri!
Ce bine-mi amintesc
De zilele-ncare-i scriam
Vreo trei sau patru rânduri
Pe foi viu colorate
Pline de emoție și chiar înlăcrimate...
Ce sentiment curat...
Să fi iubit și eu cândva?
Să fi iubit cu-adevărat?
Poate că Cerul știe...
Sau prea-nefericita mea copilărie...
Ce mult aș vrea să-nchid ochii
Și când să îi deschid să-l vad din nou pe el
Cum mă săruta....
Cum se topea zăpada-n jurul nostru...
Iar noaptea se-ncrunta.
...Vai papucii m-i s-au rupt
Va trebui să-i duc din nou la păpucar
Impiedicată sunt și anii au trecut așa...
Ca două nopți de vară
Pline de iubire,
Ce nu le poți supune
Secundelor ce nu au milă...
Să nu se-nduplece el timpul?
În fața celor ce iubesc cu adevărat?
Avem noroc cu veșnicia
Și testamentul ce ne-a fost dat!"

Ajunsă însfârșit acasă,
Motanul, mohorât și el,
În brațele-i fragile se așează
Și până să înceapă el a toarce,
Bunica noastră cască...
Ezitând pe-un fotoliu zdrențuit de ghiare
Se așează...
Mai sovăie privind la cactușii din fereastră,
Iar pleoapele, plăpând, ușor,
Alunecă și se așază
Sub cearcăne și cutele adânci
...acum se-ndepărtează gândul iar...
Și se trezește-n amintirea tinereții
"Cei mai frumoși ani
Mândria omului și-a vieții!
Doamne ce durere!
Așa departe este acum
Și-așa multa tăcere...
Mă-nfior
La gândul că-ncurând
Nici amintiri nu voi mai avea...
Păcat că am să zbor
Fără să mai știu cum e
Să mai pășesc pe un covor
De iarbă sau de frunze,
Cum e să curgă sânge din degetul viu,
Cum e atuncea când
Dintr-o prostie copilarescă
Inima să ți se-ndrăgostescă.
Cum e să mai miroși o floare?
Măcar o dată...
Într-o dimineață pe răcoare
Cum e să-ți pierzi privirea
Dupa un fluture ce va pieri...
Cum e să crezi că ai ajuns
La capătul de lume?
Și de aici sa vezi de fapt
Că ești doar pe o altă culme...

Te mai mângâie valul înspumat
Când fericirea te-a lăsat?"