Lamentație



Frunzele m-au îmbrățișat cu nervurile lor umede
Lăsându-mi urme pe trup și pe suflet
Unde să mă ascund fără să fiu auzit
Fiindcă durerea plânsului meu
A unului scurs printre doi
A înjumătățit luna
Și soarele la înjumătățit
Astfel încât razele amândurora
Au uitat să mai lumineze
Unde să mă ascund fără să fiu văzut
Când somnul sufletului meu
A topit anii în secunde
Albind mestecenii
Și brazii i-a albit
Astfel încât păsările
Au migrat în necunoscut
În doiul zămislit de infinit
Þinut sub greutatea de nisip
A jumătății de clepsidră retezată