Dacă sȃmburii de lumină
încă nu s-au trezit la viață
în geana răsăritului
atunci noaptea și întunericul
sunt pămȃntul în care le-am sădit,
ghiveciul de lut, cerul peste care
am pictat cu mȃna stȃngă
fȃșiile zborului albatroșilor.
Ȋncă o toamnă mai moare peste mine.
Ȋncă o primăvară își alungă florile
de castani, ciresi, magnolii
lȃngă cerdacul casei,
în locul în care din fire de iasomie
țes cămăși albe din gȃnduri cu sete,
apa limpede, oglindă, cercuri
din aproape în aproape,
cȃntec, elegie a vȃntului,
și strugurii mustesc deja
în via în care te așteptam
numărȃnd boabe și
sădindu-le pe cale...