Abia când pumnii vor strânge-n căuș
Cele din urmă păsări din craniu
Voi striga: voi pe unde ați curs,
Fericirile mele, ape zănatice, sleite acum?
Sângele va inunda grădinile de inimi.
Voi căuta printre straturi cu pieptul deschis.
Aripi smulse prea târziu,
Îngălbenite de polenul umerilor aplecați.
Mi-e umbra uscată ca o coajă de pâine.
Prin ochii flămânzi suflă austrul.
Albită de sare-i cravașa care mă-ndeamnă să zbor.
Din trup se desprinde o coastă
Ca dintr-o corabie gândul.