să presupunem că într-o zi nu-ți mai pasă de nimic
nici dacă ai să mori de o moarte dureroasă nici dacă soarele se stinge
și copiii tăi nu vor mai cunoaște lumea așa cum ai cunoscut-o tu
cel puțin te poți ruga să se nască cu o pieliță pe ochi dar asta e mai puțin important
pentru că e ziua în care nu-ți mai pasă nici măcar dacă ai mîncare acasă
dacă ieși din tine grăbit sau la pas iar mersul să-ți trădeze vîrsta

te uiți în urmă

și-ți vine să vomiți de frică ce ți se putea întîmpla
cîte gloanțe ar fi putut să-ți spargă țeasta
de cîte ori ai fi putut să te îneci

retrăiești cu aceeași groază
poate mai puțin cuprinzătoare-pînă la mijloc ori pînă la glezne
dacă ai fi într-o poveste cu zmei -
dar la fel de adîncă
o știi pentru că e aceeași groază cu care te-ai întîlnit
într-o noapte pe tren și ți-ai mîncat mîna
de fapt doar te-ai gîndit pentru că ai o singură mînă cu care simți
obiectele dure
obiectele reci
trupurile diforme
trupul tău
trupul femeii de-aseară

te uiți în urmă

și te întrebi cum de ai fost în stare să faci lucruri
care se fac o dată la o mie de ani
ai căzut peste mese te-ai ridicat
te-ai transformat în lup ai mușcat
te-ai transformat într-o molie te-ai strivit
te-ai transformat într-un lup ți-au jupuit pielea


pur și simplu

nu mai intră în tine diminețile cu priviri neclare
exersînd sprijinul în puncte comune
negăsindu-l și de aici frica
apoi dorința nestăpînită de-a bea
ca un fel de hiperfagie
și lipsa de oameni care te exangvinează

întinzi mîna și nu e nimic
în stînga în dreapta sub pămînt sînt lumini
în tine crește invidia față de morți
o simți grasă și hrănitoare

te uiți înainte
te-au depășit urmele tale
pînă și pocnetul plămînilor cînd cade aeru-n ei ca un săritor de pe stînci
te-a depășit