au rămas gândurile tale
ca niște cioburi de rouă
pe care o primesc dimineața din pipetă
firavă ofrandă cu care-mi hidratez nemișcarea

te rog nu mă lăsa cotropit de dogoare
îi spuneam
și pălăria ei de paie
îmi așternea umbre pe trup
precum solzii de sirenă
acolo unde orizontul întâlnește azurul
într-o icoană

să nu mă lași niciodată singură
nici când or să-ți acopere gura cu vitralii
îmi răspundea tulburând
aerul lichefiat

să nu mă lași niciodată singură
auzeam strigătul ei sugrumat de tornadă

să nu mă lași niciodată singură
am găsit scris pe coala de hîrtie
care putea deveni orice în mâinile ei

o pictură un poem o mască de clown
o bărcuță în care suflă copiii
un scarabeu sau mai degrabă
zmeul acesta împodobit cu smaralde
ale cărui cozi flutură curcubeul
ca o eșarfă de matador