Ea a pus masa și a dus până la desăvârșire lucrul despre care dragostea ei așezată în față va vorbi curând în șoaptă, privind-o fix. Hrana aceea asemănătoare cu ancia unui oboi.
Sub masă, gleznele ei goale mângâie acum căldura iubitului, pe când niște voci pe care ea nu le aude, îi fac complimente. Raza lămpii încurcă și țese distrarea ei senzuală.
Un pat, foarte departe, ea știe, rabdă și tremură în exilul cearșeafurilor frumos mirositoare, ca un lac de munte care nu va fi niciodată părăsit.