hainele tatălui nu mi-au fost niciodată strâmte
întotdeauna am găsit bănuți de înghețată
prin buzunare descusute
acolo unde mâinile lui ascundeau în pumni
ciocolata din ziua de salariu
sânii mamei și cuvintele nerostite
batista îmbibată cu vin din buzunarul de la piept
încă mai miroase a scorțișoară
plămânii roși de septicemia tăcerii respiră naftalină
eu nu cred că există molii în viața de apoi
și nici motive pentru descărcări de adrenalină
poate de aceea repet cu disperare greșelile tatălui
incendiar și cu aceeași patimă
nu sunt cu nimic mai bună
în această frondă absurdă a acceselor mele de gheață
avansând pe unghiile timpului
numai moaștele sângelui vor sfinți focul
în inima dintotdeauna