Maritimă



algele te-au hăituit
până ce privirile noastre împietrite
au spart tăcerea în mii și mii de licurici
pe care noaptea încă îi stăpânește
mi-au luminat sufletul
și foarte multe bărci mirosind a scoici
s-au prins de mâinile și picioarele mele
înfipte în nisip din verde dor
apăsător
și chiar de gâtul meu
nemântuit de nici o șoaptă sau sărut
n-am să te strig nicicând
peștii ar sări din bărci resuscitați
ducând ecoul tăcerii noastre în adâncuri