mă smiorcăi ca un copil și sunt cu limba-nchisă
nu am deloc de-aface cu suflete amare dar mi-e dor
de lupte ce se dau pe metereze uitate de o lume dusă
la ce folos să fiu mai bun când suflete pierdute mor

doar cărări ce fără căpătâi se-ascund de ochi frumoși
moravuri greu ascunse mor de ciudă în prostia crasă
de ce picioarele găsesc drumuri alese făr de părtași
pe cei ce vor să fure din prea micuța pungă-ascunsă

în slujba lor mă dau să fiu agil cărări șerpuinde frănte
dar ce folos când sunt furat anost din fragedă pruncie
măcar mai vreau să caut tăcerea cea pierdută-n sfinte
mă smiorcăi ca un copil și sunt cu limba-n vejnicie

am vrut în tabere alese eu să fiu s-alerg ferice-n voie
dar ce folos că n-am știut să duc un steag era nevoie