vine o vreme cînd nu mai există
nici pradă nici prădător
botul umed al unui vis
soarbe lacrima luminii
de pe zidurile unei zile

focul prin lemnul de măr
arde fără conversații inutile

îmi scot cămașa
degetele mele te frămîntă deja
viciul infidelității se colorează
în verde
magnoliile strigă
dîndu-și poalele peste cap

te înfrupți din poftele mele
într-o plăcută nerușinare

zvon de primăvară
mărgăritare în ochii femeilor
carne dulce...