odată cu trecerea timpului groapa cea neagră săpată cu grijă
cu multă răbdare și mai ales dragoste
devine o casă de cărămidă fixată cu acoperișul spre lună
dincolo de pardoseală cântecul fiarei
dincolo de tapetul înflorat măștile cuminți ale zilei de ieri
gratiile ferestrelor sunt din aur masiv
ușile din lemn de abanos adus din îndepărtate țări
pe corăbii ascunse în cutia cu mirodenii din cămară

casa din mijlocul câmpiei are coloane albe-
stâlpi de sare strălucitori pentru ochii străinilor
provizoratul e unul de mult uitat aici
în fața ușii un iaz cândva colorat și dezinvolt
cu ape limpezi și maluri pline de copii desculți
care aruncau cu pietre așteptând rusalca să vină spre noapte
să le spună povești cu îngeri și baghete argintii din turtă dulce
un iaz cândva colorat spun și începe să plouă deodată fără sfârșit

o casă de cărămidă în mijlocul câmpului
ca un scaiete dus de vânt până departe într-o altă istorie-
cântecul fiarei:

peste garduri pândește frigul iernii. abia așteaptă să ajungă la noi. simt în carne verdele aproape gălbui al ierburilor uscate prin care demult în copilărie alergam către ziua de astăzi. cobor nedumerită în groapa cea neagră imaginându-mi că e doar o casă în mijlocul câmpului. o casă albă cu stâlpi de sare și iaz limpede în fața porților ei deschise mereu. din munți cade o piatră. obrazul palid mâinile tremurătoare dar vii. e totuși un galop aici. înspre înserare niciodată nu va mai aluneca lumina cu aromă de salvie. între noi nu va mai fi nici depărtare și nici îndepărtare.între noi doar felinare aprinse. alb fluturând părul meu îți luminează drumul prin noapte.





ascultă poezia în lectura autoarei