Se dau în vânt tălăngi de aur milenare,
Copii zglobii aleargă-n iarmaroace,
Nu-i loc de sfoane-anoste jublare,
De fițe snoabe nesupuse din conace.

Corbii se dau bătuți și nu mai bântuie,
Corăbii în derivă cu mateloți ursuzi,
Se-ascund tăcuți în crânguri droaie,
Semnal așteaptă de la oameni luzi.

Dar ce contează toate astea-n bun,
Mai stau sunt plini de fum, grătare.
Grăbesc spre sunete marcante-n van,
Ridicături de faun sumbre din pădure.

De ce să cânte flaut simplu șugubăț,
Când poate ca să urle zimbru în răsfăț.