Dă-mi Doamne! o inimă de piatră,
Să pot uita ce-a fost odată,
Cea care-o am plânge mereu -
Chiar și cu vin o-nmoi cam greu.

O inimă mai înțeleaptă,
Ce mintea mi-ar face mai coaptă,
Să nu mai stau să plâng cu ea
La ce a fost demult, cândva.

Asta am și bătut-o-n cuie,
Să nu coboare, să nu suie,
Însă nici azi nu s-a smerit -
Trecutul pentru ea e rit.

În lanțuri grele ferecată
Ori în celulă sub lăcată,
În orice an când ziua vine
Aniversează, dar... cu mine.

Îmi duce gândul pe poteci
Lângă izvoare clare, reci,
Unde-ntâlnesc acea copilă
Care de inimi n-are milă.