Þi-am fost și Soare, ți-am fost și Stea,
mereu ți-am dat umăr să plângi,
pe el,
când erai tristă îți vorbeam
de zâne și prinți mitologici,
ce se iubeau în felul lor,
punând mai sus dragostea lor,
decât simpla răpire.
Þi-am fost și verde fir de iarbă
și te-am primit să mi te-așterni,
pe mine,
de era cald, mă răcoream,
mai rece să-ti fie și ție,,
de eram ud, mă scuturam,
să nu îți uzi pielea divină,
de nu eram, ți-eram lumină!

Ș-acum îmi spui că m-ai uitat,
că multe-au fost,
doar pentru mine,
că ție nici nu ți-a păsat,
doar timpul, spui, că te-obligase,
să schimbi un an...doi...trei... cu mine.
Tu m-ai uitat, eu încă te simt,
îmi spune timpul unde plângi,
îmi spune iarba unde calci,
îmi spune noaptea că acum,
cum ai rănit, ești tu rănită.