Fabula parvenitului

Un individ(sau individă)
În drum spre scaunul înalt,
A reușit din primul salt,
Să și-l ocupe-avid (avidă)

Vă relatez succint, acum,
Cum a scurtat puțin din drum,
Dibace și perfid (perfidă):
Călcând pe umeri și pe cap,
Urcă în sărituri de țap,
Aproape-n vârf de piramidă.

Dar scaunul de-atâta tolănit,
S-a-mbolnăvit de scârțâit,
Sub atmosfera de acid (acidă)

Un leac în grabă a găsit,
Și c-un molar l-a-nțepenit,
"Artistul" insipid (sau insipidă)

Cum a-nțeles care-i folosul,
Punând mereu la treabă "osul",
S-a dovedit valid (validă)

MORALÃ DUBLÃ

Ca să fiți la înălțime,
Să vă meargă bine gura,
Ascultați-mă pe mine:
NU VÃ NEGLIJAÞI DANTURA!

Când nu te-ajută harul minții,
Un scaun poți să-l ții cu dinții!