Doamne,
simfonia apelor ne împarte
ne cresc pe suflet solzii tăcerii

ard în palmele noastre picăturile albe
nu mai sunt lacrimi, Doamne
nici florile nu ne ajung

bat vânturi și gânduri reci
visele ne tresar prin haine
avem trupurile încercănate

umbrele ne rămân fără pământ
suntem făcuți din cercuri și vene
avem vocea luminii-n nisipuri

valurile se zbat pietrișul ne ține de maluri
ne scufundăm în tăcere, Doamne
cu fața întoarsă spre tine

este frig ne părăsesc casele
ne intră în sânge simfonia apelor
ne împarte
se rotesc păsările cu drumul închis
ultima oară